Orchestra Cantabile

Orchestra Cantabile

    Orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”, încă de la începutul anului școlar, a reușit atât de frumos să aducă oamenii împreună, să-i bucure și să le umple sufletele de pozitivism și armonie prin limbajul muzical.

    În data de 29 septembrie 2022, Teatrul „George Ciprian” a găzduit manifestarea culturală prilejuită de „Ziua Inginerului”, Orchestra Cantabile fiind aceea care a deschis acest recital. Publicul a rămas captivat de armoniile si de discursul muzical al pieselor.

    Am avut foarte multe emoții fiind la primul meu spectacol ca membru al orchestrei Liceul de „Margareta Sterian”, dar în același timp eram nerăbdătoare să urc pe scenă și să încânt publicul alături de colegii mei.

    Orchestra Cantabile a fost cea care, în data de 21 octombrie 2022, a cântat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, organizat la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu” Buzău. Dirijorul, domnul profesor Florentin Boroghină, împreună cu membrii orchestrei Liceului de Arte „Margareta Sterian” au reușit încă o dată să demonstreze că atunci când cuvintele tac, muzica vorbește.

 

    Cred că prin participarea la mai multe spectacole, precum și prin repetițiile pe care le facem voi evolua și mai mult. Acest lucru este inevitabil în momentul în care exersezi cu dăruire, indiferent de cât de bun ești.

 Beatrice-Ana-Maria Vîlcu, clasa a IX-a A

Postări populare de pe acest blog

INTELIGENT = TOCILAR?

Lampa lui Aladdin